duminică, 14 decembrie 2008

Timpul


Cat viitor a trecut in posesia trecutului, cate posibilitati au ramas nefolosite... Viitorul a aruncat vieti intregi in trecut, fara macar sa le deschida. De aceea, posibilitatile inca asteapta - daca se poate spune astfel - sa fie materializate in lume.
Ce importanta are cum numesti ceva ce se anunta, dar ramane inaccesibil? Privesti inainte si viata se naste in urma ta. Degeaba arati intr-acolo: ea e-n spatele tau. A fost inainte de a fi. Ceva incepe exact in clipa in care se termina. Mai tarziu, spui, cand totul va fi bine. Dar clipa-n care totul a fost bine cand a venit? Inainte sau mai tarziu? Cu cat te rastogolesti mai departe in timp, cu atat iti e mai greu sa distingi intre cele doua. Ti-e dor de ceva despre care nu stii daca a existat inainte sau daca, dimpotriva, abia acum incepe sa existe.
Da, vise dinainte, caci se poate si asa. Cum a fost si cum era sa fie. Cum ar fi fost, cum trebuia, cum s-ar fi cuvenit sa fie. Iar daca inchizi ochii :cum incepe.
Cand ai pierdut suficient de mult, timpul trecut devine, cu timpul, ceea ce a fost la inceput timpul viitor: visul unei departari in care poti disparea, un orizont dincolo de care sunt posibile oricate noi incercari si unde, in ciuda sfarsitului a tot si toate, speranta, misterioasa, continua sa existe.

Un comentariu: