Tristetea oamenilor singuri ma face sa zambesc neincrezator. Si ma revolta compasiunea manifesta si incurajararile deferente ale cuplurilor care incearca sa-i panseze pe cei fara partener.
Va invit sa nu-I mai compatimiti pe cei lipsiti de partener! Au privilegiul de a trai dupa propriile repere, de a-si trasa – si pentru termen lung, si pentru maine – harta propriilor capricii si indeletniciri. Ies din casa doar daca au chef. Si se dezlipesc de telefonul mobil fara grija ca ar putea rata vreun apel la ajutor. Se intalnesc doar cu cei care le plac.
Un om singur n-are program facut de altcineva, nu are lecturi recomandate si vede doar filmele care se muleaza pe propriile preferinte.
Oamenii singuri au libertatea de a se manifesta la orice moment fara ingradirea la care obliga o alta prezenta langa tine. N-au decat grija propriei sanatati si nu-i preocupa starea de bine a altcuiva. Sunt lipsiti de nevoia de a inventa scuze, explicatii sau argumente pentru evadari le care, pe bune, e indreptatit fiecare din cand in cand.
Oamenii singuri sunt lipsiti de povara de a asculta (si) neimplinirile celuilalt de peste zi si le pot pur si simplu digera in liniste pe ale lor. Isi pot desena zilele de vacanta peregriniand pe strazi fara imboldul jumatatii emancipate de a strabate muzee si isi permit luxul de a lenevi indelung dimineata.
S-apoi sa fii singur inseamna oportunitatea de a fi liber sa fii insotit de cine vrei tu la orice moment. Caci altfel locul de langa tine e ocupat si nu-ti ramane decat regretul de a fi observat un “candidat eligibil”, mai semet decat cel ce te insoteste si care aluneca gratios catre altcineva… care in mod inspirat a ales sa se pastreze disponibil.
Exista asadar o pledoarie cu multe argumente seducatoare pentru singuratici sau insingurati. Au mai multe libertati si mai putine constrangeri ermetice. Au tot timpul pentru ei si doar atata atentie cata au chef pentru altcineva. Pot tacea sau vorbi, pot sta sau pleca, pot lua sau refuza, pot oferi sau uita…pot ce vor ei, cand vor sa poata.
Va invit sa nu-I mai compatimiti pe cei lipsiti de partener! Au privilegiul de a trai dupa propriile repere, de a-si trasa – si pentru termen lung, si pentru maine – harta propriilor capricii si indeletniciri. Ies din casa doar daca au chef. Si se dezlipesc de telefonul mobil fara grija ca ar putea rata vreun apel la ajutor. Se intalnesc doar cu cei care le plac.
Un om singur n-are program facut de altcineva, nu are lecturi recomandate si vede doar filmele care se muleaza pe propriile preferinte.
Oamenii singuri au libertatea de a se manifesta la orice moment fara ingradirea la care obliga o alta prezenta langa tine. N-au decat grija propriei sanatati si nu-i preocupa starea de bine a altcuiva. Sunt lipsiti de nevoia de a inventa scuze, explicatii sau argumente pentru evadari le care, pe bune, e indreptatit fiecare din cand in cand.
Oamenii singuri sunt lipsiti de povara de a asculta (si) neimplinirile celuilalt de peste zi si le pot pur si simplu digera in liniste pe ale lor. Isi pot desena zilele de vacanta peregriniand pe strazi fara imboldul jumatatii emancipate de a strabate muzee si isi permit luxul de a lenevi indelung dimineata.
S-apoi sa fii singur inseamna oportunitatea de a fi liber sa fii insotit de cine vrei tu la orice moment. Caci altfel locul de langa tine e ocupat si nu-ti ramane decat regretul de a fi observat un “candidat eligibil”, mai semet decat cel ce te insoteste si care aluneca gratios catre altcineva… care in mod inspirat a ales sa se pastreze disponibil.
Exista asadar o pledoarie cu multe argumente seducatoare pentru singuratici sau insingurati. Au mai multe libertati si mai putine constrangeri ermetice. Au tot timpul pentru ei si doar atata atentie cata au chef pentru altcineva. Pot tacea sau vorbi, pot sta sau pleca, pot lua sau refuza, pot oferi sau uita…pot ce vor ei, cand vor sa poata.
