Avem toti opinii, apparent legitime, despre toti si toate cele dimprejur. Voluntariem in orice conversatie pareri, fiecare refera cu aplomb despre cele stiute si mai ales nestiute. Aud rar pe cate cineva declinand invitatia de a opinia pe o tema. Rar, rar de tot se strecoara “nu stiu” sau “nu ma pricep ca sa pot comenta”.
Cumva, bizar si multivalent, toata lumea stie sa califice pe oricine si orice. Usurinta de a pune etichete celorlalti ne face nu numai destructivi, dar si faimosi intr-ale intrigii.
Nu ma indoiesc ca ati observat si voi : cand ceri o parere primesti o critica. La intrebarea “Ce parere ai despre…?” – fie ca se refera la un loc, obicei, persoana sau obiect – raspunsul spontan contine macar o negatie, o contestatie. In cazurile rare si fericite primesti un raspuns incurajator, pozitiv, dupa care urmeaza inevitabil virgula rostirii si conjunctia adversative “dar” : “Imi place, dar…” si urmeaza o insusire de critici pe care nici macar curtoazia nu le reprima.Aplecarea noastra spre critica, vehementa negativa, cinismul si voluptatea de a desfiinta pe oricine si orice vin probabil din lipsa vocatiei de a construi frumos si durabil. Ocupatiile noastre de baza sunt acelea de a contesta si barfi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu